octombrie 17, 2013

TU ESTI PRINTRE CEI CARE AU AVUT PARTE DE SCHIMBAREA VIETII?


“Eu nu-L cunosteam; dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, mi-a zis: ”Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se si oprindu-Se, este Cel ce boteaza cu Duhul Sfânt.” [Ioan 1:33]

 

     O femeie care lucra într-un orasel din America Latina, a ajuns într-un moment de mare disperare. Pentru ca nu se mai întelegea cu sotul ei, si avea mari probleme în familie, a ajuns la multe conflicte si cu patronii pentru care lucra. Într-o zi când a mers la servici, mai tensionata ca oricând, în momentul în care era gata sa explodeze de mânie si sa-si arate nemultumirea fata de toti cei ce o înconjurau, asa din senin, a început un cutremur. În acele momente, uitând de situatia în care se afla, a început sa alerge împreuna cu toti ceilalti colegi, spre locul de adapost situat într-o cladire din centrul parcului. Alergând printre moloz si darâmaturi, când a ajuns în locul de adapost acea femeie a început sa plânga. Întrebata fiind de cei din jur, daca nu cumva este ranita, ea a raspuns: Nu sunt ranita fizic, dar pentru ca eram adânc ranita spiritual, Dumnezeu a trimis acest cutremur pentru mine! Eu am fost cea care am provocat atâtea dureri celor din familia mea si colegilor de munca, pentru ca în inima mea era mereu furtuna! Pentru ca am înteles ca viata îmi poate fi curmata oricând, de acum înainte voi trai altfel!

     În acel moment când pamântul s-a cutremurat, în viata acelei femei s-a facut liniste. De atunci, ea a început sa se poarte cu mare gingasie cu sotul ei, si cu multa dragoste si apreciere pentru toti colegii. Când era întrebata ce a determinat-o pentru aceasta schimbare, ea raspundea întotdeauna: „Dumnezeu mi-a vorbit în modul cel mai dramatic si a cutremurat pamântul, pentru a ma trezi înainte de-a fi prea târziu!”

     Si lui Ioan Botezatorul, Dumnezeu i-a dat un semn care atunci când s-a întâmplat, i-a schimbat radical viata. Dumnezeu îi descoperise ca Cel peste care va vedea Duhul Sfânt coborându-se în chip de porumbel, este Mesia!” Când Ioan Botezatorul, a vazut acest semn împlinindu-se fata de Isus, a  crezut si a marturisit:” Acesta este Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatele lumii!”

     Nu cumva din cauza situatiilor prin care treci, esti gata sa explodezi de furie? Nu astepta însa ca Dumnezeu sa trimita cutremurul, sau pe Duhul Sfânt în chipul porumbelului. Lasa poverile care te framânta în grija lui Dumnezeu, si în partasia cu El, vei trai adevarate minuni, care vor dovedi ca viata ti-a fost schimbata.