"Cel rău dobândeste un câstig inselător" (Proverbe 11:18)
Dacă vrei să ai succes in viată, practică onestitatea! Un sondaj citat de Paul Harvey spunea că 40% dintre angajati au recunoscut că fură de la locul de muncă, iar 20% se simteau justificati să o facă! Gândirea lor este următoarea: "Toată lumea face asa, eu de ce să nu o fac?" "Seful isi permite, nu va simti lipsa", "E doar un lucru mărunt, nu contează", "Firma imi este datoare, iau numai ce este al meu", "Merit lucrul acesta, am muncit mult si niciodată nu mi s-au recunoscut meritele". Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre lucrul acesta? "Cel rău dobândeste un câstig inselător". Dumnezeu spune că faptul de a-ti insela angajatorul furând din timp sau din materiale, sau creând un produs sau un serviciu de calitate inferioară este "rău". Este un cuvânt care nu ne place! Dintre toti oamenii, angajatorii si clientii trebuie să poată avea incredere că cei care il urmează pe Hristos sunt cinstiti, că-si câstigă pe drept salariul si că oferă servicii de cea mai bună calitate.
Si nu este intelept să furi, chiar dacă nu esti prins. "Comorile câstigate pe nedrept nu folosesc" (Proverbe 10:2). Poti să le obtii, dar nu vei avea câstig din ele. "Bogătia câstigată fără trudă scade" (Proverbe 13:11). Nu poti face ceva rău si să obtii rezultate bune. Nu doar că vei avea necazuri, dar vei aduce necazuri si peste cei ce te iubesc si au nevoie de tine cel mai mult. "Cel lacom de câstig isi turbură casa" (Proverbe 15:27). Pierderea locului de muncă, pătarea reputatiei, umilirea, costurile de judecată si consecintele negative sunt factura pe care toată familia o plăteste, ducând deseori la rusine si divort si afectând mai multe generatii. Sotul sau sotia ta merită un partener onest. Copiii tăi merită un model pe care să-l urmeze; calea pe care o urmezi cu incredere este sigură pentru ei ca s-o urmeze?