"Prin credintă au cucerit ei regate...” Evrei 11:33
De când ne stim suntem în criză. „Dar mai săraci ca acum si de când ne stim, n-am fost niciodată”, vorba lui Creangă. Această sărăcie românească este una spirituală. Criza financiară are la bază o criză spirituală. Ce-i de făcut? Dacă ne uităm la stiri ne încărcăm negativ si dacă nu facem nimic cu încărcătura adunată ne crizăm si noi, ajungem îngrijorati sau chiar depresivi. Apostolul Pavel spunea că noi nu suntem ca cei ce nu au nădejde. Încrederea noastră nu este în guvern, nici în FMI si nici în UE. Noi nădăjduim în Dumnezeul abundentei, care nu intră în criză si nici în recesiune. La El găsim oricând dragoste si resurse din belsug iar dacă îngăduie să trecem prin momente grele, ne asigură o putere supranaturală pentru a reusi. Criza pentru noi trebuie să fie oportunitate de a trăi prin credintă si sansă de a proba promisiunile minunate ale Bibliei. Este timpul să strălucim si să trăim aşa cum Biblia ne-a învătat. A venit în sfârsit timpul de practică, după o teorie îndelungată.
„Prin credintă au cucerit ei regate, au administrat dreptatea, au obtinut promisiunile, au închis gurile leilor, au stins furia flăcărilor, au scăpat de tăisul sabiei; din oameni slabi au fost făcuti oameni puternici au devenit tari în război, au alungat armatele străine; femeile si-au primit mortii înviati;” Evrei 11:33-35 NTR
Noi mai dăm dovadă de această credintă de neclintit sau ne-am lăsat coplesiti de crizele veacului acestuia? Fie ca e mondială, personală sau se rezumă doar la familia din care faci parte, poti depăsi criza din viata ta doar incredintându-ti pe deplin viata în mâna Creatorului.

Anonim