noiembrie 28, 2012

“DUMNEZEU TE VA GASI PE TINE!”



“Caci asa vorbeste Domnul Dumnezeu: “Iata, ma voi îngriji eu însumi de oile Mele, si le voi cerceta! Cum îsi cerceteaza un pastor turma cand este în mijlocul oilor sale împrastiate, asa îmi voi cerceta Eu oile, si le voi strange din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua de nori si de negura.” [Ezechel 34:11-12]

 

John Powell, un profesor de teologie de la Universitatea Loyola din Chicago, a povestit despre experienta pe care a avut-o unul dintre studentii lui, care a trebuit sa fregventeze cursurile pe care el le preda. Dupa interesul manifestat, era evident faptul ca Tommy, n-ar fi vrut sa studieze teologia: A trebuit însa sa participe la aceste cursuri pentru ca erau obligatorii. În ultima ora de curs, acest student a avut o întrebare pe care i-a adresat-o profesorului Powell: “Domnule profesor; a întrebat studentul: “Credeti ca voi reusi vreodata sa-l gasesc pe Dumnezeu? Profesorul Powel si-a dat seama imediat ca aceasta nu-i numai o întrebare cinica, ci expresia unei împotriviri launtrice si a unei convingeri atee. De aceea, dupa ce s-a gandit putin i-a raspuns: „Nu cred ca tu îl vei gasi vreodata pe Dumnezeu, dar ceea ce cred si stiu cu siguranta este ca Dumnezeu te va gasi pe tine!” Dupa acest raspuns, Tommy a parasit clasa fara sa mai rosteasca vreun cuvant. Dupa acea ultima ora de curs, cei doi nu s-au mai întalnit multi ani de zile. Într-o zi însa, cineva a batut la usa cabinetului profesorului si cand usa s-a deschis, cel ce a pasit înauntru era Tommy. Acum arata într-o situatie jalnica; pe chipul sau se putea citi urmele unei dureri profunde. El a venit sa spuna profesorului Powell ca sufera de o boala incurabila, iar acum este în faza terminala. “Am batut la usa cerului de multe ori”; spunea Tommy, “dar n-am primit nici un raspuns.” “N-am primit raspunsul”, a recunoscut el, pentru ca eram într-un mare conflict cu tatal meu pe care nu voiam sa-l mai întalnesc vreodata. Într-o zi în care mi-am data seama ca boala mea se agraveaza, mi-am zis ca n-as vrea sa mor înainte ca sa ma împac cu tatal meu. Am mers sa-l caut si cand am ajuns acasa, l-am gasit citind ziarul. În acele momente nu stiam ce sa-i spun si cu ce sa încep o conversatie întrerupta de atata vreme. De aceea tot ce am reusit sa spun a fost: „Tata, te iubesc si asta-i tot! Am venit acasa ca sa sa-ti spun asta.” În acele momente, ziarul a fost aruncat pe dusumea, iar tatal meu a facut un lucru pe care nu l-am vazut niciodata facandu-l: “S-a ridicat de pe scaun, a început sa planga si m-a îmbratisat!” În ziua cand m-am întors la tatal meu, Dumnezeu era acolo si ma astepta. El a fost martor al acelor momente ale reîntalnirii. Nu mi-a raspuns la multe strigate prin care l-am cautat, dar a fost langa mine cand mi-a fost cel mai greu. Ce este cel mai important este ca în acele momente El m-a gasit!