“Si
mi s-a aratat un râu cu apa vietii, limpede ca si cristalul, care iesea din
scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului.” [Apocalipsa 22:1]
Cred ca multi
dintre voi cunoasteti imnul: ”Ne-om vedea l-acele tarmuri!” Un evanghelist
intinerant a ajuns într-o zi într-un mare oras, unde a predicat un mesaj împotriva
celor ce consuma alcool. Ca sa arate cât de hotarât este în condamnarea acestui
pacat, la un moment dat în timpul predicii sale, el a anuntat ca ar dori sa
adune toata bautura din oras si s-o toarne pe pamânt în asa fel ca aceasta sa
curga ca un râu spre mare. Fara sa ia în consideratie implicatiile ulterioare, la
terminarea predicii pastorul bisericii locale a anuntat cântarea: „Ne-om vedea
l-acele tarmuri!” În acele momente întreaga audienta în loc sa cânte, a început
sa râda, pentru ca a facut o analogie între mesajul cântarii si declaratia
evanghelistului. Desi în acea împrejurare câtarea anuntata era nepotrivita, ea
poarta însa un mesaj deosebit. Aceasta a fost scrisa în anul 1864, când o
epidemie a secerat în New Yok multe vieti. Pentru ca în acea încercare multe
rude si prieteni dragi ai compozitorului crestin Robert Lowry si-au gasit
sfârsitul, sufletul acestuia a fost rascolit de câteva întrebari majore: „Ne
vom mai reintâlni vreodata cu cei plecati dintre noi? Dupa ce vom trece râul mortii,
va mai fi oare vreo întâlnire la râul vietii? Framântat de aceste întrebari,
Lowry s-a asezat la pian si-a compus acesta deosebita melodie, inspirat din
declaratiile Apocalipsei, exprimându-si astfel nadejdea reintâlnirii cu cei
plecati.
„Ne-om vedea
l-acele tarmuri, unde nu mau sunt dureri, în ceresca-mparatie unde-s vesnic
mângaieri. Ne-om vedea, ne-om vedea, ne-om vedea l-acele tarmuri, lânga râul de
cristal!”
Postări
