iulie 10, 2013

“NE-OM VEDEA L-ACELEA TARMURI”


“Si mi s-a aratat un râu cu apa vietii, limpede ca si cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului.” [Apocalipsa 22:1]

     Cred ca multi dintre voi cunoasteti imnul: ”Ne-om vedea l-acele tarmuri!” Un evanghelist intinerant a ajuns într-o zi într-un mare oras, unde a predicat un mesaj împotriva celor ce consuma alcool. Ca sa arate cât de hotarât este în condamnarea acestui pacat, la un moment dat în timpul predicii sale, el a anuntat ca ar dori sa adune toata bautura din oras si s-o toarne pe pamânt în asa fel ca aceasta sa curga ca un râu spre mare. Fara sa ia în consideratie implicatiile ulterioare, la terminarea predicii pastorul bisericii locale a anuntat cântarea: „Ne-om vedea l-acele tarmuri!” În acele momente întreaga audienta în loc sa cânte, a început sa râda, pentru ca a facut o analogie între mesajul cântarii si declaratia evanghelistului. Desi în acea împrejurare câtarea anuntata era nepotrivita, ea poarta însa un mesaj deosebit. Aceasta a fost scrisa în anul 1864, când o epidemie a secerat în New Yok multe vieti. Pentru ca în acea încercare multe rude si prieteni dragi ai compozitorului crestin Robert Lowry si-au gasit sfârsitul, sufletul acestuia a fost rascolit de câteva întrebari majore: „Ne vom mai reintâlni vreodata cu cei plecati dintre noi? Dupa ce vom trece râul mortii, va mai fi oare vreo întâlnire la râul vietii? Framântat de aceste întrebari, Lowry s-a asezat la pian si-a compus acesta deosebita melodie, inspirat din declaratiile Apocalipsei, exprimându-si astfel nadejdea reintâlnirii cu cei plecati.

     „Ne-om vedea l-acele tarmuri, unde nu mau sunt dureri, în ceresca-mparatie unde-s vesnic mângaieri. Ne-om vedea, ne-om vedea, ne-om vedea l-acele tarmuri, lânga râul de cristal!”