Cred ca
fiecare dintre noi cunoastem istoria vietii lui Lazar. Acesta era un prieten
apropiat al Domnului Isus, care si-a deschis deseori casa pentru Fiul lui
Dumnezeu. Într-o zi însa Lazar s-a îmbolnavit, iar boala de care suferea se
agrava cu fiecare clipa. În acele momente Domnul Isus predica si învata lânga
râul Iordan, în aceiasi zona, în care nu cu mult timp înainte, Ioan Botezatorul
îsi începuse misiunea. În timpul slujirii, cineva l-a anuntat pe Domnul ca
Lazar prietenul sau este pe moarte. Lazar locuia în Betania, localitate ce se
afla la numai 4 km de Ierusalim, cetate pe care Domnul Isus o vizitase nu cu
mult timp în urma, fiind primit cu ospitalitate. Când ucenicii au auzit ca
Domnu doreste sa se reintoarca în Iudeia ca sa-l viziteze pe prietenul sau
bolnav, L-au atentionat sa nu cumva sa faca lucrul acesta, pentru ca se expune
unui mare pericol. Domnul Isus era însa hotarât sa plateasca orice pret pentru
a ajunge în casa prietenului sau. Cu toate acestea a mai zabovit însa alte doua
zile în locul în care era, spunând ucenicilor: „boala acesta nu-i spre moarte,
ci spre Slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu sa fie proslavit prin
ea!”
Neintelegând
atitudinea si spusele Domnului, ucenicii au ajuns si mai nedumeriti. De aceea
când Domnul le-a spus ca Lazar a murit, unii dintre acestia au spus plini de
scepticism: „sa mergem sa murim si noi cu el!” Cu toate ca în fata acestui caz,
ucenicii nu percepeau realitatea si nici nu întrezareau nici o solutie.
Chiar si
atunci când lucrurile sunt de neinteles si totul pare pierdut, Domnul Isus are
ultimul cuvânt. El stie când trebuie sa mearga si cum trebuie sa actioneze,
pentru ca nu-i paraseste pe cei iubiti niciodata, chiar daca uneori acestia
trebuie sa-L astepte.
Postări
