aprilie 14, 2011

ROBUL CREDINCIOS (1)

"Dacă robul va zice: "Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea si copiii mei, si nu vreau să ies slobod", atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de usă sau de stâlpul usii, si stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, si robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui." [Exod 21:5-6]

Domnul Dumnezeu este Credincios si cunoaste cel mai bine inima omului, de aceea s-a gândit la toate lucrurile, care pot pricinui rău omului, si a dat porunci speciale, detaliate, prin care oamenii să înteleagă exact cum să trăiască în pace si armonie.
În vremea Harului, Legea aceasta este scrisă în cugetul nostru si atunci când producem o vătămare aproapelui nostru, sau bunurilor lui, cugetul ne înstiintează că acel lucru nu i-a plăcut Domnului, de aceea avem nevoie ca zilnic să ne punem viata în ordine fată de cei cărora le-am gresit si abia apoi să ne rugăm.
Mă gândesc la pasajul de mai sus, care se referă la robi... si este scris că robul putea fi liber în al saptelea an, însă: „dacă robul va zice: „Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea si copiii mei, si nu vreau să ies slobod”, atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de usă sau de stâlpul usii, si stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, si robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui.”
Rob înseamnă o persoană aflată într-o dependentă totală fată de stăpân, iar în contextul versetului de mai sus, legea iudaică specifica sase ani de robie, urmând ca în al saptelea an, robului să i se dea drumul.
Dacă la momentul intrării în slujba stăpânului, robul era căsătorit, atunci intra si sotia lui împreună cu el în acea robie, timp de sase ani, iar la momentul când ar fi putut fi liber si ar fi dorit să plece de la stăpânul lui… pleca si sotia lui cu el.
Însă, dacă robul nu era căsătorit si s-ar fi căsătorit în timpul celor sase ani de robie, după expirarea celor sase ani de robie nu era liber decât bărbatul, doar el putea pleca de la stăpân, lăsându-si sotia si copiii în continuare în robie, la acel stăpân.
Posibil că erau si robi care abia asteptau să "scape" de sotia aceea, pe care cu greu o "suportaseră" sase ani, insa, dacă robul îsi iubea sotia si dorea în continuare să rămână împreună cu ea, manifestarea dragostei lui pentru ea trebuia să fie „însemnată”, trebuia să fie vizibilă de toti, printr-un semn pe tocul usii si pe urechea bărbatului aceluia …



Cristina