“Dar cine are bogatiile lumii acesteia si vede pe
fratele sau în nevoie, si îsi închide inima fata de el, cum ramâne el în
dragostea de Dumnezeu?” [I Ioan 3:17]
În una
dintre cartile sale, filozoful Loren Giseley, a povestit o grea încercare pe
care a trait-o în timpul copilariei. Pe când avea numai 5-6 ani, tatal sau s-a
înbolnavit de o boala ce-i provoca dureri deosebite. Pentru ca acest lucru se
întâmpla înainte ca sa se fi descoperit anesteziantele, durerea suportata de
tatal sau se accentua cu fiecarea zi si a crescut în intensitate pana în ziua
mortii. Pentru ca mama sa era o persoana fara auz, tânarul Loren era singurul care
seara de seara putea auzi gemetele si vaitele acestei agonii. Acest timp de
durere si stres, a lasat însa asupra lui Loren o amprenta deosebita, încât dupa
moartea tatalui sau, acesta nu mai putea sa suporte nici chiar tic-tacul
ceasului desteptator din dormitorul sau. Desi îsi tragea patura pâna peste cap,
Loren auzea ticaitul ceasului încontinu! Încerca sa adoarma, dar nu reusea,
indiferent de ceea ce ar fi facut. Din aceasta cauza starea de distres si
singuratate crestea tot mai mult. În acele momente, a primit însa un ajutor
nesperat. Bunica sa a observat lumina aprinsa în dormitorul copilului la ore
târzii din noapte si a venit sa doarma cu el. Când copilul se aseza în pat ca
sa se culce, bunica venea pe marginea patului sau, îi trecea mâna prin par si-i
povestea lucruri frumoase. În toiul noptii, bunica care a venit sa fie alaturi
de nepotul ei, a renuntat la somn si confort, numai ca sa vegheze la capatâiul
acestuia. Depasind frica si insomnia, Loren când a crescut mai mare a
marturisit ca nu va uita niciodata ce mare binecuvântare a însemnat aceasta
jertfa pentru el!
În mijlocul
crizelor si-al încercarilor prin care de foarte multe ori si noi trecem, tot
ceea ce avem nevoie pentru a le birui, este sa stim ca Cineva ne este alaturi,
ne vede si ne întelege.
Postări
