“M-am luptat lupta cea buna, mi-am
ispravit alergarea, am pazit credinta.” [2Timotei 4:7]
În 1990 în
turul ciclistic „Tur de Trump”, în cea de-a unsprezecea zi a cursei, un sportiv
rus, putin cunoscut, conducea deja de sapte zile consecutive. A luat conducerea
plutonului în ziua a treia si n-a mai lasat pe nici unul dintre ciclistii mai
experimentati sa-l detroneze, fiind în fruntea plutonului pana în ultimile doua
zile. Într-un moment avea deja douasprezece minute avans fata de cel de-al
doilea clasat. În ultimile doua zile s-a întamplat însa ceva: Acest sportiv a
pierdut mereu teren si a ajuns să fie cu aproape jumatate de ora, în urma
primilor clasati. Dealtfel a terminat cursa departe de podium, undeva pierdut
în grupul celorlalti ciclisti. Urmarind experienta lui, putem spune: putine
lucruri în viata sunt ca un „sprint”. Cele mai multe sunt ca un „maraton”. De
aceea punctul esential al vietii nu este legat de felul cum începem, ci de
felul cum terminam cursa.
Multi dintre
noi sunt buni sprinteori (au un început bun). Au talent, au entuziasm si încep
avand laurii aprecierilor. Continuarea cursei în acelasi fel, este esentialul.
Cum suntem la sfarsit? Aceasta-i marea întrebare! Aceasta realitate poate fi
aplicata pentru predarea noastra fata de Hristos, fata de partenerul de viata,
în slujire si în multe alte activitati!
Postări
