“Caci Dumnezeu a vrut ca toata plinatatea sa locuiasca in El si sa impace totul cu Sine prin El, atat ce este pe pamant, cat si ce este in ceruri, facand pace prin sangele crucii Lui.” [Coloseni 1:19-20]
Frumusetea povestilor adevarate mereu m-au fascinat. Mereu m-am intrebat de ce sunt asa atragatoare.
Iata una dintre aceste povesti care m-a fascinat, ascultand-o intr-o duminica dupa cina.
Intr-un sat uitat, parca de lume si de toata modernitatea in care traim noi, locuia un trib. Viata lor parea simpla: fara autostrada, fara telefoane, fara computere, fara masina de spalat automata etc. Desi simpli, aveau pe cineva care ii conducea, ii conducea fara sa aiba un birou si o autoritate anume. Ii conducea prin secretele spiritualitatii, pe care, zicea el, ca le cunostea. De fapt, multi recunosteau aceasta. De ce? Pentru ca el era vraciul sau…vrajitorul satului. El ii ajuta sa se vindece, sa se casatoreasca, sa faca tot ce considerau ei ca ii este imposibil unui om de rand. Si asa ani si ani de-a randul….pana cand a venit un strain in satul lor. Un alb – asa il numeau ei.
¨Omul alb¨ si-a cumparat o casa. Si locuia acolo cu ei. Dar nu numai, ci mergea pe strazi si vorbea cu oricine intalnea in cale. Ii intreba despre viata, despre sanatate, despre….Dumnezeu. DUMNEZEU??? Cine o fi El? Si de ce ii intreaba tocmai despre El?
Dar ¨omul alb¨ imediat le raspundea si le povestea cine este Dumnezeu si ce a facut pentru ei, ca El nu e absent de viata lor, chiar daca satul lor e asa mai singuratic intr-un colt al imensei Africi. El ii iubeste si Si-a aratat dragostea aceasta profunda prin moartea Fiului Sau pe cruce. Iar cand a trait pe pamant a facut multe minuni, si nu numai atunci, dar si azi mai face minuni. Mai vindeca ologi, orbi, indraciti, boli grele etc.
NOU!!! Totul era nou pentru ei. Nu stiau ce sa creada si pe cine sa creada? Vraciul lor le-a spus ca numai el detine secretele spiritualitatii, ca numai el poate face minuni.
Cand a auzit vraciul despre ce spunea ¨omul alb¨, le-a interzis sa-l mai asculte. Nici vorba sa-l creada. Ba mai mult, l-au amenintat ca daca mai vorbeste ceva despre Dumnezeul lui, va fi batut sau….poate chiar omorat.
¨Omul alb¨ s-a retras in casa lui. Tot ce facea, dupa parerea satului, doar isi lucra gradina. Nimic mai mult. Nu le mai vorbea, cand ii intalnea pe strada, despre Dumnezeul lui, doar ii saluta respesctuos, le zambea si mai discuta cu ei despre una - alta.
Vraciul a inteles ca acesta nu va pleca usor din satul lor.
Albul isi traia viata mai departe. Au inceput sa-l viziteze vecinii, la inceput, apoi tot mai multi oameni in sat. Unul ii aducea fructe, altul legume. Mai stateau si mai discutau. Si asa pana intr-o zi cand unul intre cei care l-a vizitat l-a intrebat:
¨Care e secretul tau? De unde ai putere mai mare decat a vraciului nostru???¨
Bineinteles ca albul nu stia despre ce e vorba. Insa ei i-au spus: ¨De 5 zile iti tot aducem fructe si legume otravite de la vraciul nostru si inca mai traiesti.¨
Atunci el le-a spus secretul: “Dumnezeu e Atotputernic.”
Din acea zi tot mai multi veneau la el sa asculte despre Dumnezeul Atotputernic. Au inceput sa apara primele roade ale lucrarii lui de misiune acolo, in acel sat uitat de lume.
Vraciul s-a simtit amenintat si a incercat tot felul de vraji sa le transmita asupra lui. Dar totul a fost un esec. Tot mai multi oameni Il cautau pe Dumnezeu si se impacau cu El. Ba mai mult, vraciului i-a aparut o boala de piele, ceva bube foarte dureroase. A incercat tot felul de vraji, de oracole pe care le stia el, a aplicat toate secretele lui spirituale. Dar n-a reusit….Si satenii l-au trimis la ¨omul alb¨ ca sa cheme Numele lui Dumnezeu peste el si sa se vindece, sa nu moara.
Dar mandria si necredinta lui il tineau in loc. A ajuns in starea cea mai critica. Urma sa moara in cateva zile. Nu mai avea mult. Si mai rau… ca nu era impacat cu Dumnezeu. Dar pentru el era ok, zicea ca el e gata sa moara.
Intr-o seara in somnul lui tulburat de durere, vraciul a auzit o voce care ii spunea ca nu va muri pentru ca nu e impacat cu albul din satul lor.
A doua zi l-a chemat si i-a cerut sa se impace, sa fie pace intre ei, ca sa poata muri. Albul i-a spus: ¨Eu nu am nimic impotriva ta. Te apreciez asa cum esti. Eu cred ca tu trebuie sa te impaci cu Dumnezeu.¨
A fost dureros momentul pentru vraci. Dar in cateva zile s-a impacat cu Dumnezeu. Si in scurt timp….n-a murit, ci a fost vindecat de catre Dumnezeul Atotputernic. Caci ¨prin ranile Lui suntem tamaduiti.¨ (Isaia 53:5b)
Si mai multi oameni s-au impacat cu Dumnezeu.
Asa a fost restabilita Imparatia lui Dumnezeu in acel sat uitat de lume.
¨Si toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a impacat cu El prin Isus Hristos si ne-a incredintat slujba impacarii¨ (2Corinteni 5:18)
Aceasta este o situatie adevarata. Doar unele descrieri imi apartin.
Anonim
AMR: 2 MEDITATII
Postări
