"Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: "Pentru ce stati si vă uitati unii la altii?" Si a zis: "Iată, aud că este grâu în Egipt; pogorâti-vă, si cumpărati-ne grâu de acolo, ca să trăim si să nu murim." [Genesa 42:1]
Să privim la aceste versete din punct de vedere spiritual, stiind despre grâu că reprezintă „vitamine pentru suflet” si fiecare putem recunoaste că sunt si locuri de binecuvântare spirituală, unde Dumnezeu lucrează diferit… decât vedem noi în locurile în care mergem si El ne cheamă să ne „umple sacii”, doar dacă dorim, dar sigur că putem si refuza, din pricina prejudecătilor noastre... dar paguba este doar a noastră.
M-am gândit deseori la Iosif, el a fost ales de Dumnezeu să fie cel care „croieste un drum drept sub pasii lui”, dorind ca si cei din familia lui să poată fi salvati, drumul acesta este drumul sfinteniei si ne cheamă si pe noi Dumnezeu să-l croim, si posibil că tu esti ales să fii cel dintâi chemat: să-ti sfintesti viata, să-ti mărturisesti păcatele, să-ti pui viata în ordine cu toti cei pentru care nu ai fost o bună mărturie, ca astfel Duhul Sfânt să-ti umple inima si ca Dumnezeu să poată alătura vietii tale pe toti cei dragi, pentru care te rogi, iar Domnul îi va aduce unul câte unul pe fiecare, de la mic la mare, la o viată curată si predată in întregime Lui.
Ce credeti însă despre fratii lui Iosif? Parcă uitaseră ce făcuseră lui Iosif, trecuseră anii, intervenise uitarea, viata îi mai modelase câte putin, pe ici pe colo, dar ei nu si-au pus viata în ordine fată de Iosif si nici n-au reparat minciuna spusă tatălui lor, însă aveau o părere bună despre ei… si chiar spun: „Suntem oameni de treabă, nu suntem iscoade…!”
Chiar asa? Da, asa oameni de treabă se cred multi si azi, doar pentru că merg la biserică, însă în cugetul lor stiu ei mai bine ce au ascuns, de multi ani, fără ca nimeni s-o stie, însă cu Dumnezeu nu-i de glumă, nimic nu este ascuns de ochii Lui, fiindcă pe toate le stie... si va aduce o zi când se va descoperi cum este fiecare inimă.
Îmi amintesc de o soră bătrână care nu putea muri, se chinuia de ani întregi în pat de suferintă si multi se întrebau ce este cu femeia aceia… fiindcă părea „femeie de treabă”. Cineva a vizitat-o si i-a vorbit despre mărturisirea păcatelor din viata ei… si a început să plângă, si cu rusine a soptit păcatul care i-a tulburat viata, un păcat din copilăria ei: era de câtiva anisori si avea o surioară bebelus, locuiau la tară iar mama ei avea de lucru prin curte si îi dădea ei biberonul să hrănească bebelusul, dar ea bea aproape tot laptele din sticlută, apoi completa cu apă... si făcând asa zi după zi, surioara ei s-a îmbolnăvit si a murit. Ea s-a învinovătit toată viata ei si n-a reusit să uite, a trăit sub povara durerii aceleia fără să spună la nimeni nimic, însă Dumnezeu a iubit-o si, fiindcă nu putea intra în Împărătia Lui cu „pata aceea”, i-a lăsat viata până când ea a mărturisit trecutul ei, apoi a plecat…
Oare de ce credeti că tot ce contează este „să părem oameni de treabă” dacă pata cugetului ne opreste intrarea în Cer? ... De aceea să ne cercetăm singuri, cu sinceritate si să alergăm să mărturisim tot ce Dumnezeu ne arată, altfel vom „rata tinta”!...
Cristina
Postări
