“A mai spus si pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei însisi că sunt neprihăniti, si dispretuiau pe ceilalti.”[ Luca 18:9]
Un tânăr bogat merge la Domnul Isus să-l întrebe despre Împărătia Cerurilor, despre ce conditii trebuiau îndeplinite, ca si el să poată beneficia de ea, însă Domnul Isus îi vorbeste despre: neprihănire... si pare că nu era cine stie ce... de vreme ce tânărul acesta se credea neprihănit, spunând despre el însusi: că împlinise tot...
Domnul Isus nu-l contrazice... si mă gândesc că poate asa si era, însă îmi atrage atentia felul politicos, în care tânărul i se adresează Domnului Isus, spunându-I: „bun”, dar Domnul Isus „ricosează” complimentul acela… oare de ce?...
A te încrede în tine însuti înseamnă a nu avea nevoie de Puterea lui Dumnezeu în viata ta, a te crede singur neprihănit, a te crede în stare să faci fată ispitei prin propriile puteri si totodată a-i condamna pe cei ce nu au o vointă, la fel de puternică ca si a ta.
Domnul Isus stie că sunt astăzi oameni care se bazează mai degrabă pe „gândirea pozitivă” decât pe El si dacă reusesc să se abtină de la un lucru, ei cred că totul este ok si că "teoria asta" chiar functionează, însă Biblia spune că este „mai usor” să-l cunoască pe Domnul Isus cei ce-si simt neputinta si apelează la El, decât cei ce cred că prin vointa lor pot obtine orice si apelează la „gândirea pozitivă”, încercând să trăiască o neprihănire proprie, reparând pe ici pe colo câte un obicei.
Cred că „încrederea în el însusi”, a acestui tânăr bogat, îl făcea să se simtă meritos înaintea Domnului Isus, cumva complimentul acela era un cuvânt de „superioritate” cu care I se adresa... însă Domnul Isus îi cunostea bine inima.
De fapt este ca si cum am spune si noi cuiva, protocolar: „fii bun si …!” dar n-are nicio legătură cu starea de bunătate a inimii, ci sunt doar cuvinte goale, de a te adresa cuiva, pentru a obtine un favor ... si atât.
Asta face neprihănirea proprie: ne „învată” cum să folosim cuvintele, ca să părem oameni de încredere, politicosi, morali, oameni de treabă, însă fără să-i dăm în întregime inima Domnului Isus, ne va apartine nouă si nu vom dori să renuntăm la nimic din mintea noastră, de dragul Domnului Isus, asa cum nici tânărul bogat nu vroia să renunte la „bogătia lui”...care poate însemna părerile bune despre el însusi...
Neprihănirea proprie poate fi o mare bogătie pentru cineva, dar dacă acela va dori să primească neprihănirea lui Dumnezeu, va trebui să renunte la neprihănirea proprie, care înseamnă sinele lui, iar a renunta sau nu, este alegerea fiecăruia...
Cristina
Postări
