„Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi-născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni cât si dintre dobitoace: este al Meu." [Exod 13:2]
După o robie de peste patru sute de ani, poporul Domnului în sfârsit este liber, iar Dumnezeu le porunceste să nu uite acea zi, a eliberării lor, să o serbeze în fiecare a saptea zi din săptămână, ca din nou si din nou, să-si amintească de Mâna Puternică, prin care au fost scosi din Egipt.
Asa cum în vremea când erau robi în Egipt, Dumnezeu a hotărât ca, în casele celor ce-i tineau robi, să piară întâiul născut dintre oameni si dintre animale, în vremea eliberării lor, Dumnezeu a hotărât ca fiecare întâi născut dintre evrei si dintre animalele lor, să-i fie dedicat Lui.
Dedicarea înseamnă un omagiu adus lui Dumnezeu, un semn de recunostintă din partea fiecărei case, izbăvite de vrăjmasi, dedicarea înseamnă a-ti oferi în întregime viata pentru un scop măret, a fi devotat, a depune toate eforturile pentru a face ce ti s-a încredintat, a-ti da silintele pentru a place lui Dumnezeu, a fi consacrat.
În versetul acesta Dumnezeu spune lui Moise: „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi-născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni cât si dintre dobitoace: este al Meu" arătându-ne că a fi sfânt este dorinta lui Dumnezeu, pentru orice copil de Dumnezeu, însemnând a fi pus deoparte pentru El, a-I fi dedicat lui Dumnezeu cu toată fiinta, a trăi o viată fără păcat, fără „adaosuri”, fără a ne lăsa purtati de fire, ci trăind călăuziti de Duhul Domnului.
Sfintirea va însemna pe om, se va vedea pe fruntea omului, se va citi în ochii celui sfânt... însă mă gândesc si la semnele de aducere aminte, pe care le-am presărat în călătoria noastră către cer ... Domnul Isus doreste să lăsăm „semne pe drum”... ca si cei ce vin după noi să vadă semnele si să înteleagă că e bună Calea, că drumul pe care mergem duce în cer si să dorească ca si mai departe să meargă pe el.
Semnul pe mână si pe frunte reprezintă identitatea noastră, arată cui apartinem de fapt, iar acest lucru îl va folosi si satan, însemnându-i pe cei ai lui, ca si pe Cain, cu semnul păcatului, astfel încât se va stii exact, fiecare om cui îi va apartine: satanei sau lui Dumnezeu.
Da, neprihănirea unui om se citeste pe fata lui, prin seninătatea fetei si prin lumina din ochii lui, iar semnul acesta nu poate fi contrafăcut, fiindcă bucuria nu se poate copia, poate fi imitată doar… însă pe termen scurt, apoi se va vedea exact ce semn poartă omul pe fruntea lui.
Semnul de pe mână va fi evidentiat prin faptele noastre, faptele vor arăta al cui semn îl purtăm si stiu că multi astăzi se tem de semnul 666, fiind o întreagă polemică despre el intre crestini, fie că nu-l vom apuca, fiind răpiti la cer, fie că si noi vom fi întrebati dacă să-l acceptăm… însă cu sigurantă stiu că semnul neprihănirii, sau semnul păcatului, este deja asupra noastră, prin felul în care trăim, sau nu trăim Evanghelia, prin faptul că suntem sau nu suntem în întregime pusi deoparte pentru El, si se va vedea prin cât de mult semănăm cu multimea, sau dacă am fost scosi din felul de trăire lumesc.
Cum se va vedea? Din felul în care vorbim, din felul cum zâmbim, cum lucrăm, cum ascultăm de stăpânire, cum ne îmbrăcam… Însă, da, la capitolul îmbrăcăminte... multi copiii de Dumnezeu se îmbracă la fel ca si lumea, nicio deosebire, dar oare ce credeti: suntem liberi să facem tot ce vrem? Nicidecum!
Da, suntem liberi... să fim pusi deoparte de multime, să trăim în sfintenie, ca semnul neprihănirii să fie clar evidentiat pe mâna si pe fruntea noastra, in fiecare zi, dar dacă nu vom accepta să trăim în sfintenie, nu vom stii ce este aceea călăuzire, ci vom bâjbâi.
Cristina
Postări
