Mefiboset era fiul lui Ionatan, născut în casa împăratului Saul, cel care ar fi trebuit să meargă pe urmele tatălui său, însă, citim că el era „un olog de picioare”, un bărbat cu handicap pe viată, care depindea permanent de îngrijirea si mila altora.
Însă acest bărbat nu s-a născut olog ci a devenit olog, datorită unei întâmplări nefericite din copilăria lui, de pe vremea când toti fiii lui Saul au fost omorâti, iar doica lui, dorind să-i scape viata si să-l ascundă de ochii celor ce căutau să-l omoare, fugind l-a scăpat din brate pe Mefibisot, iar acea căzătură i-a provocat acel handicap.
Mă gândesc la cât de greu o fi fost pentru doica aceasta să-si ierte neatentia, când zi de zi privea la acest copilas care nu mai putea umbla pe picioarele lui, îi observa cresterea, nefericirea, frustrarea si stia că din cauza ei, el nu-si mai iubea viata.
Si cum credeti că s-ar simti orice om, care ar stii că a din propria-i neglijentă a provocat moartea sau handicapul cuiva, chiar că nu si-a dorit lucrul acela? Oare Mefiboset o fi condamnat-o sau o fi învinovătit-o vreodată pe doica lui pentru faptul că el nu mai putea fi un om sănătos ca si ceilalti? Poate că da! Poate că si-ar fi dorit să nu fi trăit decât să poarte o viată întreagă handicapul acela!
Cu sigurantă Mefiboset se ura si se dispretuia în fiecare zi pentru fizicul lui, de vreme ce-i spune lui David că nu valora nimic mai mult decât un câine mort (2 Samuel 9:8).
Dar cât valorează un câine mort? Nimic, absolut nimic! E doar un hoit, care produce greată, dezgust si dorinta de a scăpa de el cât mai curând, aceasta fiind si părerea pe care Mefiboset o avea despre el însusi.
Cristina
Postări
