„Am în Dumnezeu nadejdea aceasta, pe care o au si ei însisi, ca va fi o înviere a celor drepti si a celor nedrepti. De aceea ma silesc sa am todeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu si înaintea oamenilor.” [Fapte 24:15-16]
Misionarul Benjamin Weir, a fost arestat si tinut ostatec în Beirut, timp de 16 luni. În aceasta perioada el a fost provocat cu tot felul de vesti si scrisori pe care cei ce l-au întemnitat pretindeau ca le-au primit de la familia lui.
Prin toate minciunile pe care i le spuneau în fiecare zi, rapitorii doreau sa-l ruineze din punct de vedere psihologic. Cu toate acestea Weir a îndurat cu rabdare izolarea si a suferit cu curaj si demnitate faptul ca a fost pus în lanturi.
În cartea pe care a scris-o mai tîrziu, intitulata: „Ostaticul legat, Ostaticul eliberat”, Weir a marturisit pe larg despre ceea ce l-a încurajat si l-a sustinut în tot acel timp cat a fost tinut într-o pivnita fara lumina.
Într-o zi cand era scos la baie, a descoperit ca daca se urca pe vasul de la toaleta, poate sa priveasca pe fereastra. Tragînd dupa sine mai mult lantul cu care era legat, s-a ridicat si a privit spre privelistea de afara. Era o dimineata radianta, cu un soare ce lumina puternic valea Bekka. În întreaga vale, recoltele erau de un verde crud ce contrasta cu albul stralucitor al zapezii care înca mai acoperea muntii înalti din departare. Aceasta panorama i-a dat lui Weir o inspiratie puternica, care l-a marcat profund.
Acea privelliste, spunea el, mi-a descoperit maretia Creatorului nostru si mi-a vorbit de felul cum El poarta de grija întregei lumi, binecuvantand chiar pe cei care se poarta cu atata rautate. Aceasta priveliste mi-a dat nadejde ca într-o zi voi fi eliberat din acest întuneric.
Ca întemnitat nu-i era permis sa se uite pe geam. Pentru ca a fost descoperit de cei care l-au capturat, acestia i-au lasat lantul mult mai scurt, pentru ca nu cumva sa ajunga sa mai priveasca afara. Cu toate ca lantul i-a fost scurtat, imaginatia si mintea lui au ramas libere. El îsi amintea mereu acea priveliste, încercand sa fixeze fiecare amanunt. Acea vie amintire a fost pentru el ca un înger a lui Dumnezeu, care l-a sustinut si motivat în cele mai grele clipe.
Aceasta experienta ne arata ca si atunci cand viata ajunge dificila, Dumnezeu ne mai da un sambure de nadejde .
Anonim
Postări
