“losif, bărbatul ei, era un om neprihănit” [Matei 1:19)
Autoarea Barbara Glanz povesteste despre un om de afaceri de succes care si-a adus aminte de profesoara lui de literatură din clasa a opta. I-a scris o scrisoare si a primit următorul răspuns: “Nu vei stii niciodată cât de mult a însemnat scrisoarea ta. Am 83 de ani si locuiesc singură. Prietenii mei si familia mea s-au prăpădit. Am fost profesoară timp de 50 de ani si scrisoarea ta a fost primul multumesc pe care l-am primit vreodată de la un elev. Uneori mă intreb ce am făcut cu viata mea. Voi citi si voi reciti scrisoarea ta până în ziua în care voi muri”. In mod ironic ea a fost profesoara despre care elevii au vorbit cel mai mult la întâlnirile clasei, dar nimeni nu i-a spus niciodată acest lucru.
Pavel nu a făcut nici un compromis legat de adevăr, dar latura sa sensibilă transpare si ea în scrierile sale. Cunoscându-ne nevoia de apreciere, el îsi începe epistolele cu cuvinte precum: “vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele” (Romani 1:9). “De aceea si eu, de când am auzit despre credinta în Domnul Isus care este în voi, si despre dragostea voastră pentru toti sfintii, nu încetez să aduc multumiri pentru voi” (Efeseni 1:15-16). “Multămesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi… pentru partea pe care o luati la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredintat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:3-6). “Ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia si credinta voastră în toate prigonirile si necazurile pe care le suferiti” (2 Tesaloniceni 1:3-4).
În lumea noastră ocupată, orientată spre sine, trebuie să ne aducem aminte de cei care au adus o schimbare în vietile noastre, iar când ne aducem aminte de ei să ne rugăm pentru ei si să găsim o modalitate de a le spune “multumesc”.
Anonim
Postări
