“Acum Israele, ce alta
cere de la tine Domnul, Dumnezeul tau, decat sa te temi de Domnul Dumnezeul
tau, sa umbli în toate caile Lui, sa iubesti si sa slujesti Domnului,
Dumnezeului tau, din toata inima ta si din tot sufletul tau.” [Deutronom10:12]
Caracterul
nostru este dovedit de felul cum ne împlinim promisiunile. Promisiunile cele
mai importante sunt cele ce privesc viata de familia. Cati tineri în cele mai
emotionante clipe ale vietii nu-si spun: „ma angajez sa iau pe acest barbat
(femeie) sa-mi fie sot (sotie), începand din aceasta zi si pana ce moarte ne va
desparti. Voi fi împreuna cu el (ea), la bine si la rau, în belsug sau în
lipsuri, în sanatate sau suferinta si nu ne va desparti decat moartea! Altii
ne-am angajat sa pazim si sa respectam legile tarii: soldatii în ziua juramantului
se angajeaza spunand: „jur credinta patriei mele..”; în ziua botezului,
promisiunea solemna rostita de toti este: „Îl voi urma pe Domnul Isus, pana la
moarte, fiind un membru credincios al bisericii în care El m-a asezat!”
Daca
acestea sunt unele dintre cele mai importante si mai fregvente promisiuni,
caracterul nostru este dovedit nu de cuvintele pe care le rostim, ci de felul
cum împlinim ceea ce spunem.
Am
citit despre experienta unui tanar numit Dave, care si-a pastrat promisiunile
facute. Mama sa era o alcoolica. Aceasta patima nu numai ca a facut-o sa-si
neglijeze copiii, ci de multe ori cand consuma bauturi alcoolice, devenea
violenta. Ea l-a batut cu cruzime pe Dave de multe ori, fortandu-l sa doarma
într-un garaj întunecos si neîncalzit. Ea l-a tratat ca pe un sclav si-i dadea
mancare numai dupa ce Dave termina toate lucrurile pe care i le scria pe o
lista. Pentru ca mama sa era foarte pretentioasa, sa ajunga sa termine tot ceea
ce îi cerea nu se întampla prea des. Foarte rar, Dave venea la scoala avand
uniforma sau haine curate. Cand învatatoarea lui a intervenit pe langa mama lui
ca aceasta sa-si schimbe comportamentul, mama lui a devenit si mai violenta.
Din acea zi nu l-a mai chemat pe nume ci i-a spus „asta”! Ea striga la ceilalti
copii cand acestia îl chemau pe Dave pe nume. Pentru mine spunea ea, acest nume
nu mai exista. Singurul lucru care l-a tinut pe Dave sa nu cada în disperare în
toata aceasta perioada, a fost bunatatea învatatoarei lui. Aceasta în timpul
orelor i se adresa cu respect si bunavointa si aceasta apreciere era singura mangaiere
pentru sufletul lui. În fiecare seara în timp ce era în garajul rece si
întunecos, înainte de-a adormi îsi imagina fata zambitoare a învatatoarei lui.
Amintirea ei si a felului cum îi purta de grija era pentru el singura motivatie
pentru a trai.
Dave
si-a amintit tot restul vietii de ziua cand învatatoarea lui a venit acasa la
el cu directorul scolii si cu reprezentantii autoritatilor care l-au luat
pentru a-l duce spre o noua viata, într-o scoala pentru copii abandonati. Toti
au venit sa-l îmbratiseze si sa-l asigure ca-i va fi mult mai bine acolo unde
va ajunge. N-a mai avut o asa dragoste pana atunci si nici dupa aceea.
În
acele momente cand s-a despartit de învatatoarea lui, i-a facut doua promisiuni:
Întai i-a spus ca nu va uita niciodata ce aceasta a facut pentru el; apoi s-a
angajat ca va face totul pentru ca aceasta sa fie mandra de el!
Douazeci
de ani mai tarziu pe cand avea 27 de ani, Dave s-a întors s-o întalneasca pe
acea învatatoare în ziua cand aceasta a iesit la pensie. A venit sa-i
multumeasca pentru tot ce ea a facut pentru el, aducandu-i un dar special:
cartea pe care a scris-o despre istoria vietii lui, intitulata: „Un copil numit
„Asta”!
Astazi
Dave este un predicator care predica Cuvantul lui Dunmnezeu la mii de oameni. A
fost premiat cu un premiu mondial pentru impactul pe care l-a avut cartea lui
asupra noii generatii si a fost ales printre cei ce au purtat torta olimpica în
anul 1996. Cand a ajuns sa aiba o înalta pozitie sociala, n-a uitat
promisiunile facute, fapt care a dovedit ca este un om de caracter.
Postări
