Intr-o
istorioara Indiana se spune ca doi oameni s-au dus la un om intelept si au
cerut voie sa-i vorbeasca. Inteleptul i-a primit, dar, spre surprinderea sa,
cei doi au inceput sa-l critice. Cuvintele lor erau adevarate insulte:
ticalosule, ucigasule, nebunule etc. Dupa un timp, cei doi au obosit sa
vorbeasca si s-a asternut tacerea. Atunci, inteleptul le-a zis: “Credeam ca ati
venit sa-mi dati ceva. Toata lumea care vine la mine imi aduce cate ceva. De obicei,
eu primesc darurile lor, dar darurile voastre nu-mi plac. Va rog sa le
pastrati, caci sunt ale voastre. Eu nu am ce sa fac cu astfel de cuvinte. Luati-le
inapoi!”
Vanatorii de
greseli se strapung singuri. Cei care stropesc mereu cu noroi nu se pot delecta
in ocupatia lor fara a nu se murdari ei insisi cu noroiul vorbelor rele in
sufletul lor. In nechibzuinta lor, ei gandesc ca se pot consola sfasiindu-i pe
altii prin vorbiri de rau. Eforturile lor de a-i rani pe altii s-ar putea sa
reuseasca, dar totdeauna vor sfarsi prin a-si face rau lor. Care este calea de
indreptare? Mantuitorul ne poate da la fiecare o gandire noua, un comportament
care sa nu produca amaraciune altora. Pentru aceasta trebuie sa-L acceptam pe
Mantuitorul ca fiind unicul nostru Invatator.
Postări
