“Dumnezeu a zis: Ce ai in mana? El a raspuns: un toiag” (Exod 4.2)
De multe ori dorim sa detinem ceva proprietati pe care sa le punem apoi in slujba Domnului. Credem ca astfel suntem folositori, sau mai folositori in lucrare. Dar in acest verset, Dumnezeu ne arata ca El nu asteapta bunurile noastre materiale ca sa ne accepte pentru lucrarea la care ne cheama. Moise a avut un toiag. Ce reprezenta acest toiag? Pentru Moise acesta era identitatea lui; toiagul din mana vorbea despre ocupatia lui, aceea de pastor. In toiag se sprijinea de multe ori, cu toiagul alunga animalele de prada care ii atacau turma – era cam tot ce avea.
In continuarea textului din Exod, citim ca Dumnezeu asteapta ca sa aruncam la pamant ceea ce avem, ca El sa transforme averea noastra, si apoi sa o folosim spre slava Lui.
Tanarul bogat din pilda Domnului Isus – Matei 19 – a plecat intristat pentru ca in schimbul vietii vesnice, trebuia sa renunte la averile, pentru care nici nu se ostenise prea mult. De obicei o avere mare se mosteneste. Si lui Moisei i se parea greu sa renunte la viata lui linistita, de pastor aflat in slujba socrului sau, cautand sa arunce asupra altuia ceea ce Dumnezeu ii dadea lui de facut!. Nu de multe ori descoperim si in noi astfel de motive, cand simtim ca Duhul Domnului ne cheama pentru a ne incredinta ceva de lucru?
Averile sau bunuri pamantesti puse in slujba Domnului, nu se pierd! Moise si-a primit inapoi toiagul, care a ajuns nedeslipit de mana lui. Cu acesta a adus plagile asupra Egiptului, a despicat Marea Rosie, etc. pentru ca Dumnezeu se folosea de el.
“Al Domnului este pamantul, cu tot ce este pe el...” are oare Dumnezeu nevoie de altceva decat ca inima noastra sa fie cu adevarat pusa in slujba Lui? Sa invatam de la Moise ca doar aruncand la pamant inaintea Domnului tot ce credem ca avem impreuna cu e-ul nostru, El ne va folosi. Si nu aceasta ne dorim fiecare?
Cornel.
Postări
