"Voi poftiti, si nu aveti; ucideti, pizmuiti, si nu izbutiti să căpătati; vă certati si vă luptati, si nu aveti, pentru că nu cereti. Sau cereti, si nu căpătati, pentru că cereti rău, cu gând să risipiti în plăcerile voastre” (Iacov 4:2-3)
„De aceea vă spun că orice lucru veti cere, când vă rugati, să credeti că l-ati si primit, si-l veti avea” (Marcu 11:24)
Întreaga noastră viată este o alergare după ceva. Asa ne trebuie dacă am refuzat Edenul unde toate erau la îndemână... Dar, dacă lucrurile stau asa, măcar de-am învăta ceva din multele învătături pe care, în mila Lui fată de zbaterea noastră, ni le-a lăsat Domnul!
Faptul că poftim se explică prin firea noastră care pofteste. Că dorim să căpătăm este fiindcă n-am învătat de la Domnul că, pentru a avea lumea, a trebuit plătit un pret. Care pret, când e vorba să-l plătim si noi, e... prea mare! Si-atunci, cerem. Ne rugăm si nici măcar acest lucru nu-l facem cum ne spune Domnul! De ce? Pentru că, asa cum ne spune El, ar trebui să credem...
Aici e problema! Fiindcă, dacă la toate celelalte capitole lucrurile par complicate, aici totul este foarte simplu... Nu credem în ceea ce poate El fiindcă de fapt credem prea mult în ceea ce putem noi!
Anonim
AMR 5 mesaje
Postări
