“Fie peste noi bunavointa Domnului Dumnezeului nostru! Si intareste lucrarea mainilor noastre, da, intareste lucrarea mainilor noastre!” [Psalm 90:17]
De cand “buchetul vietii mele” e tot mai mare, am inceput sa fiu tot mai constienta de perisabilitatea lucrarilor mele si ale oamenilor in general. Eu scriu si vorbesc… Vorba zboara, scrisul pe internet se pierde, pe hartie arde. Poate tu faci haine. Hainele se rup, se strica in zece, 20-30 de ani. Tu faci paine si mancare. Se mananca imediat. Cei mai norocosi par constructorii de case si de masini. Astea tin ceva mai mult daca nu se intampla vre-un accident tragic.
Ce putem face pentru a dura, pentru a nu se distruge? Un cantec foarte frumos al lui Liviu Bocaneala spune dureros, dar mangaietor: “Cand voi pleca, toti vor uita ca am trait alaturi de ei, insa in gandul si-n inima Ta e ca si cum as fi numai eu…” Ma vor uita si cei pe care i-am iubit. Imi mai aduc aminte tot mai rar de tatal meu, de sora mea, si mai rar de bunicii si de unchii plecati. Si sunt familia mea.
Pentru ca ceea ce facem sa dureze trebuie sa le facem impreuna cu Dumnezeu, cu binecuvantarea Lui. Iar El va avea grija sa intareasca lucrarea mainilor noastre, haina cusuta de noi, painea si mancare, vorbele spuse sau scrise, casa sau masinile ridicate. Lucreaza impreuna cu Dumnezeu si cheama-L sa binecuvanteze lucrarea mainilor Tale. Si asa haina se va strica, mancarea va disparea repede intr-un stomac flamand, vorbele vor zbura, casa si masina se vor deteriora, dar tu vei ramane in inima lui Dumnezeu, iar faptele si vorbele tale intarite de El vor rodi. Si doar in cer le vom vede rodul.
Daniela
Postări
