„Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare” (Coloseni 3:12)
Cârcotaşi cum suntem, ne întrebăm poate de ce ne-o fi cerând Domnul îndelungă răbdare şi nu pur şi simplu răbdare. O primă explicaţie este legată de atitudinea celor faţă de care trebuie să o manifestăm. Atitudine care necesită de multe ori nu o simplă răbdare ci una… îndelungă. E cea mai „comodă” explicaţie.
Dar mai sunt alte două motive care depăşesc, cu siguranţă, pe cel enunţat.
Să ne amintim…
„Roada Duhului… este… îndelunga răbdare” (Galateni 5:22), dar mai ales „când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare…” (1 Petru 3:20)…
Astfel, îndelunga mea răbdare are un „precedent” chiar la Dumnezeu şi este, indubitabil, o roadă a Duhului!
Dacă răbdarea mea este îndelungă doar fiindca „au tras” unii de ea, atunci chiar că am o problemă... Mare...
Anonim
Postări
