"Elisei a zis: "Luati făină." A aruncat făină în oală, si a zis: "Dă oamenilor acestora să mănânce." Si nu mai era nimic vătămător în oală." [2 Împărati 4:41]
M-am gândit deseori la aceste versete - din 2 Împărati 4:38-41, intitulate "moartea în oală"… si stiu că sunt si astăzi crestini care aleg să mănânce mai bine „curcubete otrăvitoare” decât să accepte hrana curată, fiindcă (din experientă stiu): hrana curată este cea prin care Duhul Sfânt te constientizează de păcate, iar atunci când te vezi în lumina lui Dumnezeu, nu-ti mai rămâne decât să alegi pe ce cale să te întorci: ori pe aceeasi cale - pe care ai venit si care te duce la moarte, ori pe altă cale- pe calea mărturisirii păcatelor tale, ca să fii scăpat de ele... si să ai puterea de a trăi curat în continuare.
Ce s-a întamplat apoi? Biblia spune că: imediat ce au mâncat din ciorba aceea, au strigat: "Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!" … La cine au strigat ei? La Elisei – omul lui Dumnezeu, omul care cunostea „originalul”... dar oare în viata ta există un om al lui Dumnezeu, în fata căruia să mergi si dai socoteală de trăirea ta? A da socoteală înseamna a contabiliza, a verifica si a calcula dacă trăiesti după voia lui Dumnezeu...
Omul lui Dumnezeu este cel pe care îl poti considera tată spiritual, cel la care alergi după un sfat, în clipele tale grele, cel care te va „educa” potrivit Scripturi (chiar si dacă nu îti va plăcea de multe ori sfaturile lui), cel care te va învăta, ca si pe un copil, să te întorci să-ti recunosti greseala si să-ti pui viata în ordine cu aproapele tău, chiar că asta înseamnă umilintă pentru tine… dar e dorinta lui Dumnezeu, iar calea aceasta duce la sfintire...
Si mă gândesc acum la acea albină care vrea să iasă afară pe geam… si stă în dreptul geamului, dând cu capul în el… si nu vede că imediat lângă locul pe unde ea „insistă” să iasă, o parte a geamului este deschis… dar dacă ar zbura putin mai încolo, ar fi liberă… totusi ea vrea doar prin locul acela să iasă… asa că moare… dând în zadar cu capul în geam. Spiritual este la fel, omul nu vede că aceasta-i calea de scăpare si dacă cineva i-ar sugera mărturisirea păcatelor, refuză... fiindcă nu doreste să iasă din „tiparul lui” si chiar că a dat de câteva ori cu capul în „tiparul acela”… tot nu renuntă… si insistă în continuare, crezând că cu timpul e mai bine, dar în fata „tiparului acela” îsi va pierde vesnic viata…
Cristina
Postări
