februarie 06, 2011

PLANUL LUI DUMNEZEU (1)

“Când a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, si turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fântânii, si a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale!” [Genesa 29:10]

Iacov era un baiat cu frică de Dumnezeu, un urmas al lui Avraam, el cunostea din auzite despre Dumnezeul tatălui si bunicului lui dar inca nu-l cunostea în mod personal, totusi, indemnat de mama lui catre casa unchiului lui, a ascultat si a ajuns la o fantana... Omul care asculta ajunge la o binecuvantare, fantana fiind binecuvantarea unde tot ce are viata se simte improspatat, împlinit si odihnit...
Daca povestea de dragoste dintre parintii lui lacov l-au implicat si pe Eliezer (omul care a adus-o pe Rebeca la Isaac), vedem ca Rahela si Iacov se întâlnesc singuri, faţă în faţă, lângă o fântână, o întâlnire programată de Dumnezeu în cer... apoi, dacă în trecut Rebeca a fost cea care a scos apă pentru cămilele lui Eliezer, demonstrându-si astfel caracterul frumos ce-l avea, de data aceasta Iacov dă dovadă de „cavaler” si scoate apă pentru toata turma tatalui Rahelei.
E normal ca gestul acesta să o fi cucerit pe Rahela, si poate că era chiar un semn pe care l-o fi pus ea înaintea lui Dumnezeu, fiindca deseori se luptase cu piatra aceea, grea, chiar că erau multi tineri lângă fantana aceea, dar prea insensibili sa observe ca piatra care acoperea fântâna o trudea pe Rahela, si de multe ori s-o fi rugat ea: „Doamne, există cineva pe care Tu sa mi-l trimiti si sa ma ajute in lucrarea aceasta?”… de aceea Rahela l-a recunoscut imediat pe Iacov, ca fiind cel pe care ea de mult timp il astepta.
Învăţăm de aici să nu-l limităm pe Dumnezeu, fiindcă El poate lucra când într-un fel când în altul, dar răspunsul va fi în inima ta, iar dacă ai o relaţie reală cu El, nu te vei însela, ci îl vei recunoaste pe „trimisul” lui Dumnezeu, indiferent de modalitatea în care el va apărea…

Cristina