".…Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam si i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te în tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune.” Avraam s-a sculat dis-de-dimineată, a pus saua pe măgar si a luat cu el două slugi si pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot si a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.
Si Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneti aici cu măgarul; eu si băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, si apoi ne vom întoarce la voi.” Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său, Isaac, si a luat în mână focul si cutitul. Si au mers astfel amândoi împreună. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul si lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însusi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Si au mers amândoi împreună înainte”. [Geneza 22:1-6]
M-am intrebat de multe ori:” De unde a stiut Avraam ca i-a vorbit Domnul si nu diavolul?” caci pe vremea aceea jertfele erau aduse inaintea Domnului prin niste animale, nicidecum prin fiinte umane. A fost atat de sigur ca era vocea lui Dumnezeu, fantastic cata siguranta avea acest om, ce credinta de neclintit. Ce relatie deosebita avea cu Domnul lui.
Cand Domnul l-a strigat, ia raspuns indata: “Iata-ma.”, n-a stat pe ganduri niciun minut, foarte prompt a fost.
Noi de multe ori ne indoim spunand:” Doamne, Tu mi-ai vorbit? Chiar esti Tu? E vocea Ta?” Cata nesiguranta si temere avem in noi de multe ori.
Avraam a pornit la drum, fara sa stie incotro merge si totusi a acceptat provocarea lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca avea o incredere mare in Dumnezeu.
Sunt convinsa ca si Avraam a gandit ceva de genul: ”Doamne, Tu mi-ai dat acest copil, Tu mi-l poti lua, ce pot face eu? De la Tine a venit, la Tine se va intoarce, daca Tu aceasta doresti, faca-se voia Ta! ”
Si pentru Avraam a fost foarte important sa asculte de Domnul, a luat foarte in serios aceasta porunca.
De cate ori citesc acest capitol, ma infior…am stat si m-am gandit de nenumarate ori, oare as fi putut face eu acest lucru, sa-mi sacrific unicul meu copil? Ce m-a uimit foarte mult la Avraam, a fost ascultarea aceasta “nebuna” de Domnul lui.
Un lucru foarte important, Avraam a spus slugilor lui: “eu si băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, si apoi ne vom întoarce la voi.” De aici intelegem, ca Avraam a ascultat intocmai cum i-a poruncit Dumnezeu, iar datorita ascultarii lui, Domnul i-a facut precum credintei lui, el a avut credinta ca se va intoarce inapoi si nu singur, ci cu fiul sau.
Marit sa fie Domnul! Ascultarea este o inchinare.
Felicia P.-Timisoara
Postări
