Dacă până la acest capitol am văzut cum David a depins în totul de Dumnezeu, observăm în acest text că David începe să se încreadă în puterile proprii, să se simtă bine că era împărat, să-si rezerve „clipe de relaxare” si astfel ajunge David să nu facă fată ispitei.
Încredere în sine, încăpătânarea, confortul, lăudărosia vietii si lenea, au pregătit calea pentru căderea lui David. Asadar, din momentul în care satan izbuteste să despartă pe om de Dumnezeu, va trezi în el dorinte păcătoase, ale naturii vechi, dar lucrarea vrăjmasului nu se face pe neasteptate, ci se va face pas cu pas, începând cu un gând la început, ca să nu bată la ochi, după care privesti îndelung ceea ce te atrage, si, progresiv, ajungi să nu te mai poti stăpâni si… cazi.
Căderea în ispită începe cu gânduri si lucruri care par a fi mărunte, superficiale, nepăcătoase, dar care te conduc apoi la nesinceritate fată de Dumnezeu, si nu le mai poti accepta ca fiind păcate, nici nu simti nevoia să le mărturisesti, însă te bazezi pe puterea proprie, crezând că tu nu vei păcătui însă,… prea târziu!
La fel a făcut si David, el nicidecum nu s-a gândit că va ajunge să comită adulter cu Bat-Şeba, că doar el îl cunostea pe Dumnezeu si se temea de El, cunostea Legea si o împlinise până atunci, iar dacă cineva i-ar fi spus lui David că va face asa ceva, cu sigurantă David i-ar fi spus: Nicidecum!
Cristina
Postări
