noiembrie 26, 2011

NU BATJOCORI PE NIMENI (1)

"De acolo Elisei s-a dus la Betel. În timp ce mergea pe drum, niste băietasi au iesit din cetate si si-au bătut joc de el, strigându-i: „Suie-te, plesuvule! Suie-te, plesuvule!" El s-a uitat în spate, i-a văzut si i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au iesit din pădure două ursoaice si au sfâsiat patruzeci si doi dintre acesti copii. De acolo Elisei s-a dus la muntele Carmel, iar după aceea s-a întors în Samaria." [2 Regi 2:23-25]



 “Băietasi” este un cuvânt evreiesc care a fost folosit în cazul lui Isaac, când acesta avea 28 de ani, apoi în cazul lui Iosif, la vârsta de 39 de ani si al lui Roboam la vârsta 40 de ani. Acelasi cuvânt a fost folosit pentru fiii lui Isai (1 Samuel 16:11) si pentru copiii evrei (Daniel 1:4,17) care aveau cel putin 17 ani în captivitate, folosit fiind si pentru sodomitii care au atacat casa lui Lot.

Asadar, acesti “băietasi” nu erau copii de grădinită. Nu! Si citind textul din 2 Regi 2, am simtit pulsul inimii lui Dumnezeu, fiindcă nimeni nu-si bate joc de El fără a fi apoi pedepsit. Dumnezeu nu a încetat niciodată să judece păcatul si blasfemia, iar acei tineri care l-au ridiculizat pe Elisei, bătându-si joc de înăltarea lui Ilie la cer, au fost pedepsiti pentru lipsa lor de reverentă la adresa lui Dumnezeu, cuvintele lor fiind considerate a fi blasfemie, ei atacând una din învătăturile Scripturii, prin ironia lor.

Astfel întelegem clar că acest cuvânt nu are de-a face cu băietasii din zilele noastre, aceia fiind tineri peste 20 de ani, si nu băietasi de 2 ani, asa cum il numesc eu pe nepotelul meu… iar când ai peste 20 de ani stii să faci diferenta între bine si rău, stii că nu e frumos, corect, politicos si drept să-ti bati joc de o deficientă fizică, de handicapul cuiva sau de felul de a fi al unui om. Si stim că Elisei era chel ... si posibil că nu era prea în vârstă, acesta fiind un motiv tocmai bun pentru ca acesti tineri să îl ia în bătaie de joc.

Betelul - Casa Painii - devenise centrul idolatriei, devenise locul unde valorile erau cu susul în jos, ca si azi, iar tinerii acestia stiau că Ilie fusese răpit la cer, însă pentru ei totul era ironie, asa că râdeau de Elisei insultându-l: „Suie-te, plesuvule!". Batjocorind răpirea lui Ilie, tinerii acestia îl batjocoreau de fapt pe Dumnezeu si fiindcă ei nu credeau că Ilie ar fi fost rapit la cer, de aceea îsi băteau joc de Elisei, el îndreptându-se spre Betel.





Cristina