“Doamne!” i-a raspuns
Petru, daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe ape.” „Vino!” i-a zis
Isus. Petru s-a coborat din corabie si a început sa umble pe ape ca sa mearga
la Isus.” [Matei 14:28-29]
Cand apostolul Petru L-a vazut pe Domnul Isus umbland
pe ape, i-a cerut: “Doamne daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe ape.”
Credinta a început sa-l miste pe Petru înlăuntru. El a înteles ca poate sa faca
lucrurile pe care Domnul Isus i le cere. A fost gata chiar sa calce alaturi de
barca. Însa tot ce astepta; era cuvantul invitatiei Domnului! „Vino!” i-a zis
Domnul si el era pregatit pentru a face primul pas.
Pentru acest prim pas cred ca Petru nu a gandit
îndeajuns. Era reactia entuziasmului si-a aventurii. A mai facut înca un pas!
Acesta a fost un moment de triumf; era victoria credintei! Dar la urmatorul pas,
s-a afundat si avea nevoie de ajutorul Domnului. Cu toate acestea el si-a
asumat riscul; a pornit cu credinta pe care o avea trecand la actiune.
Credinta implica aventurarea noastra spre înafara,
angajandu-ne sa facem lucruri pe care nici nu le-am visat, cu nadejdea ca la
vremea potrivita Dumnezeu ne va purta de grija. Credinta nu este numai o încredere
pasiva, care asteapta ajutorul lui Dumnezeu, atunci cand ne afundam. Ci ea este
un proces activ, de traire a unei vieti plenare, în mijlocul unor noi circumstante
si provocari; mergand în locuri unde niciodata n-am mai mers, iubind pe oamenii
pe care niciodata nu i-am iubit, traind o viata plenara, pentru a asculta si a
împlini ceea ce Mantuitorul ne spune!
Postări
