BINECUVANTAREA DE A AVEA LIBERTATE

„Domnul a vorbit lui Moise si lui Aron, si le-a dat porunci cu privire la copiii lui Israel si cu privire la Faraon, împaratul Egiptului, ca sa scoata din tara Egiptului, pe copiii lui Israel” [Exod 6:13]

John O. Stull, a prezentat o experienta pe care a avut-o cu multi ani în urma, pe cand el si sotia sa au fost într-o minivacanta de sarbatoarea multumirii în Polln Springs. Ei au mers sa vizioneze un film muzical, intitulat: „Un lautar pe acoperis!”

Filmul prezenta o familie de evrei care a reusit sa paraseasca un sat din Rusia. In ciuda subiectului plin de sobrietate si suspans, prezentarea experientelor traite de aceasta familie, au fost pline de umor si de muzica buna. Dupa terminarea filmului Stull si sotia sa, au parasit cinematograful si s-au îndreptat spre masina, ce fusese parcata printre celelalte în parcare. Cand au ajuns langa masina, au vazut rezemat de o masina alaturata un barbat, care plangea foarte tare. Era de varsta mijlocie, bine îmbracat; iar masina era un Mercedes Benz, nou. O doamna ce purta o haina lunga, iar pe maini o multime de bijuterii, îl batea usor pe spate încercand sa-l potoleasca. Doamna era foarte rusinata de situatia creata si încerca sa-l ajute pe cel de langa ea sa depaseasca durerea ce l-a cuprins.

Ce se întampla? a întrebat Stull. De ce sa fii atat de tulburat; a fost doar un „film musical”. Nu-i numa un „Film muzical” a raspuns omul printre lacrimi! Acestia au fost din familia mea! Nu întelegi ce pret au platit ei pentru libertate?

Stull si sotia sa provocati de aceasta experienta; n-au putut întelege îndeajuns durerea acestor straini pe care i-a întalnit; dar au putut întelege o dimensiune neasteptata a sarbatorii multumirii: cat de important este faptul ca poti sa te bucuri de libertate! Traiesti într-o tara libera? Atunci esti cu adevarat binecuvantat!

FLORILE SPIRITUALE

“Totusi va scriu o porunca noua, lucru care este adevarat atat cu privire la El, cat si cu privire la voi; caci întunericul se împrastie, si lumina adevarata rasare chiar” [I Ioan 2:8]

Floarea care împodobeste cadrul specific al Craciunului”poinsettia„ este o planta specifica: Nu stiu daca cunoasteti care sunt regulile ce trebuie respectate pentru ca aceasta planta sa înfloreasca?

Trebuie sa fie o alternanta foarte precisa între timpul de întuneric si cel de lumina; între atmosfera calda si cea racoroasa. Daca nu se respecta aceste conditii aceasta planta nu înfloreste.

Îmi imaginez cum florarii de pe tot cuprinsul tarii, au pregatit aceste camere racoroase ce poarta afisat pe usa mesajul „Nu intrati„, în cea mai mare parte a zilei. Înauntru mii de plante verzi sunt pastrate în întuneric. În acest timp de întuneric (cel putin 12 ore pe zi) nimanui nu-i este permis accesul înauntru. Lumina unei lanterne, a becului de la „Exit” sau chiar cea a farurilor unei masini ce trece pe strada, ar afecta frumusetea florilor de mai tarziu.

Luand în considerare specificul acestei flori, putem face o paralela deosebita: Sunt si în viata noastra acele vremuri de întuneric. Acele vremuri cand ne luptam cu boala, amaraciunea, singuratatea si disperarea. Acele vremuri cand ni se pare ca Dumnezeu este asa de departe. Dar si atunci „Emanuel” - „Dumnezeu este cu noi„!

În acele momente însa, Dumnezeu are cea mai mare grija de noi. El este „Maestrul Gradinar„ care stie exact cat de mult trebuie sa fie frigul si întunericul pentru ca în viata noastra, sa ajungem sa avem cele mai frumoase flori spirituale.

Anonim

EXISTA SALVARE PENTRU FIECARE

„Isus le-a zis: Eu sunt Painea Vietii. Cine vine la Mine, nu va flamanzi niciodata; si cine crede în Mine, nu va înseta niciodata„ [Ioan 6:35]

Un om al carui nume era Iacov, a ajuns la un punct critic al vietii sale. S-a gandit ca nu mai merita sa traiasca; de aceea a fost doborat de gandul sinuciderii. A mers într-un parc, a ales o zona mai dosnica, s-a asezat pe o banca si nu a mancat si nu a baut nimic, dorind sa moara.

Dupa cateva zile a vazut trecand prin parc, chiar prin zona unde el era, o adolescenta cu prietenul ei. S-a gandit atunci: cum de a îndraznit o adolescenta cu o înfatisare angelica, sa intre într-un parc plin de delicventi? Dar ochii împainjeniti de oboseala si foame s-au închis din nou.

Dupa cateva clipe, a auzit o voce gingasa vorbindu-i direct: Iacov si-a deschis ochii si a vazut aceeasi adolescenta privindu-l cu compasiune. A fost prima data în ultima vreme, cand cineva îi adresa cuvinte încurajatoare. In acel moment nu stia ce sa faca: sa planga de fericire, sau sa rada cu cinism! Dar îndrazneala fetitei l-a facut sa întrebe: Ce doresti?

Domnule, a raspuns fetita; mi-a fost frica sa vin pana aici, dar cand v-am vazut, am simtit ca Dumnezeu ma împinge sa va spun ceva; înainte ca sa merg în statie sa iau autobuzul. As vrea sa va spun …a continuat ea; sa stiti ca Dumnezeu va iubeste! El va iubeste si chiar o arata! Iacov s-a uitat la ea cu neîncredere. Dupa toate necazurile prin care trecusera în ultimii ani, si toate pacatele care-i umpleau viata, mai este oare cineva care sa-l iubeasca? Cand s-a uitat în ochii fetitei însa; a vazut lacrimi care se scurgeau pe fata. A început sa planga si el! Nimeni nu ma mai poate iubi, copile; a raspuns el! „Nu” a raspuns ea imediat, luandu-i mana lui slabita, în mîinile ei! Niciodata nu-i prea tarziu pentru Dumnezeu. Dumnezeu cu bucurie, va avea mila si de tine, numai daca tu îl lasi sa o faca. Spune-i ca tu doresti sa te ajute, si El îsi va arata dragostea! Iacob a marturisit mai tarziu, ca în acele momente a simtit cum prin acea fetita, cineva se atinge de el si-i ofera salvarea. A înteles ca Dumnezeu a venit sa-l ajute, în momentele în care avea cea mai mare nevoie.

Cand si pentru tine, vanturile încercarilor sufla cu putere, cand totul pare a nu mai fi sub control, cand te simti fara nici un ajutor, nu uita: „Isus vine”!

Anonim

PREGATITI-VA DE VENIREA MIRELUI

“Si voi dar fiti gata, caci Fiul omului va veni în ceasul în care nu va ganditi.” [Luca 12:40]

Într-o carte pe care a scris-o Fred Park, a povestit despre experienta unui om numit Quill. Acesta locuia în mijlocul padurii, unde vana si pescuia tot timpul. El nu acorda nici o atentie sezonului de vanatoare sau de pescuit. Nu respecta nici o alta lege si reusea sa se ascunda continuu, pentru ca el cunostea padurea mai bine decat paznicii.

De mai multe ori paznicii padurii au încercat sa-l prinda dar n-au reusit. A venit însa si ziua cea mare: paznicii au venit în mijlocul noptii si s-au ascuns pe acoperisul casei lui Quill. Îsi ziceau ei: „avem o pozitie buna si cand se va trezi, vom sari direct în spatele lui Quill. Îl vom prinde si-l vom conduce la arest! Pentru a avea un motiv serios de acuzare îsi ziceau ei; mai întai sa asteptam pana va prinde o anume cantitate de peste.”

Cand a început sa se lumineze, paznicii l-au putut auzi pe Quill foindu-se; s-a trezit, a coborat din casa, a aprins focul si si-a pregatit cafeaua. Stomacul paznicilor a început sa reactioneze la mirosul cafelei si-a painii pe care Quill a prajit-o. În timp ce adulmecau mirosul micului dejun pregatit de Quill, paznicii l-au vazut pe acesta îndreptandu-se spre poarta strigand: “Hei cei de colo, coborati si serviti cafea si paine prajita atat timp cat sunt înca fierbinti! Stiu ca sunteti acolo”; a strigat el. Apoi s-a reîntors spre casa trantind portita!

Paznicilor nu le-a venit sa creada cum de-au fost descoperiti? Au coborat de pe casa au intrat pe poarta si au zis lui Quill: „Cum de ai stiut ca suntem acolo?”

Quill a raspuns: „Eu n-am stiut ca va ascundeti acolo! Eu strig la fel în fiecare dimineata si astept raspunsul: poate ca raspunde cineva!” Quill n-a fost un geniu; dar stia destule pentru a fi precaut. El era gata!

Quill ar fi apreciat pilda Domnului Isus despre fecioarele întelepte si cele neîntelepte! Cele întelepte au fost prevazatoare si au luat ulei si în vase. Celelalte n-au facut-o. Cand mirele a întarziat cele ce nu-si luasera ulei în vase au mers sa cumpere. Ce situatie! Au fost obligate sa se întoarca pentru a cumpara mai mult ulei. În timp ce plecau, a venit mirele iar fecioarele pregatite au intrat în odaia ospatului de nunta. Cand celelalte s-au întors, totul era prea tarziu. Usa era încuiata, sarbatoarea începusera, iar ele nu mai puteau intra.

Tu esti gata? Te-ai pregatit? Ai fost precaut sa-ti iei si rezerva de ulei?

Anonim

IUBITI-VA UNII PE ALTII CU O DRAGOSTE DE DUMNEZEU

“Prea iubitilor, daca astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie sa ne iubim si noi unii pe altii” [1 Ioan 4:11]

În arhivele SUA este consemnata interventia a doua femei din Tennessee, care au venit la presedintele Abraham Lincoln, la sfarsitul razboiului civil, cerandu-i sa-i elibereze pe sotii lor ce erau tinuti ca prizionieri de razboi pe o insula.

Auzindu-le cererea, presedintele a amanat raspunsul pentru ziua de vineri. Cand acestea au revenit, presedintele le-a amanat pentru sambata. La fiecare dintre aceste interviuri, una dintre aceste sotii i-a spus lui Lincoln, ca sotul ei este un om religios.

Dupa interviul de sambata presedintele, a ordonat eliberarea prizionierilor. Apoi s-a întors spre acea sotie si i-a zis: „Ai spus ca sotul tau este un om religios? Sa-i spui atunci cand îl vei întalni ca eu nu sunt un judecator al religiilor. Dar în opinia mea, oricare ar fi acea religie care-i îndeamna pe urmasii acesteia sa se rascoale împotriva propriului guvern, nu este religia pe care oamenii pot conta ca-i va duce în cer!”

Eu cred ca în urma acestei declaratii Lincoln a dovedit ca este si un bun judecator al religiilor. Orice religie care spune ca poti ura, poti exploata sau necinsti o persoana, dupa rasa nationalitate sau denominatie; nu este religia care sa îndrume pasii oamenilor spre cer!

Este asa de usor sa uiti sa iubesti pe Dumnezeu si sa-ti iubesti aproapele; pentru ca dragostea pentru Dumnezeu si dragostea pentru aproapele este una!

Anonim

DRAGOSTEA FATA DE APROAPE

“Ferice de cei împaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!” [Matei 5:9]

Fara dragostea fata de Dumnezeu, iubirea aproapelui nu are sens! De ce sa-mi iubesc aproapele? Ati observat ca societatea a devenit tot mai secularizata, iar noi ne orientam tot mai mult spre noi însine? Eu; mie si pentru mine, sunt cuvintele cele mai fregvente întalnite în vocabularul unora astazi. Si de ce nu; daca cei mai multi nu accepta existenta lui Dumnezeu!

De ce sa caut înafara pe „cel dintai” cand pot sa ocup „eu” aceasta pozitie! Atitudinea aceasta este întalnita adesea, atunci cand credinta scade.

Lucrul natural în experienta umana este sa ne iubim pe noi însine si pe cei care sunt o extensie a eului nostru; familia, clanul, tribul; si sa-i ignoram, sau chiar mai mult, sa-i dispretuim pe toti ceilalti.

Am citit undeva ca la populatia tribala cuvantul folosit pentru om este acelasi cu numele tribului. De aceea membrii altor triburi, nu sunt considerati fiinte umane. Nu este nici o coincidenta ca printre triburile vanatorilor de capete din Amazonia, a omorî pe cineva din acelasi trib, este o „crima”. Dar a omorî pe cineva dintr-un alt trib, este simpla „vanatoare”! Acesta este gandirea oamenilor primitivi. Cred însa ca aceasta gandire nu se potriveste numai celor pe care noi îi consideram primitivi!

Este mai putin de un secol de cand guvernatorii statelor din Vestul Americii, duceau o politica de extreminare a indienilor. Acestia erau considerati dupa modul lor de gandire „salbatici”, ceva mai putin decat oameni!

Acesta-i comportamentul uman natural. Sa se iubeasca pe el însusi, si sa dispretuiasca pe strain! Aceasta este atitudinea naturala; dar nu trebuie sa fie si atitudinea celor ce au fost rascumparati prin Sangele jertfei Domnului Isus! Dumnezeu a pus pret pe viata noastra. Ne-a iubit cu o dragoste vesnica, chiar si atunci cand noi nu meritam. De aceea El ne cheama sa împartasim aceasta dragoste cu altii. Si acesti „altii”, nu-i cuprinde doar pe cei din familiile noastre, din comunitatea, orasul, natiunea sau chiar denominatia noastra. Iubind pe altii, înseamna a iubi pe toti!

Anonim

DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE

“Dar eu sunt în casa lui Dumnezeu ca un maslin verde, ma încred în bunatatea lui Dumnezeu în veci de veci” [Psalmul 52:8]

Fiecare act ce exprima daruire de sine pe care îl cunosc, a fost mai întai inspirat de Dumnezeu. Numai dragostea lui Dumnezeu a condus pe Albert Schweitzer, în jungla Africana. Schweitzer a fost un om cu o capacitate intelectuala stralucitoare. El avea abilitati în orice domeniu.

Însa cercetarile pe care le-a facut pentru scrierea cartii „În cautarea istoricului Isus”, l-au ajutat sa descopere, care este „Chemarea lui Dumnezeu pentru sine!” Cand a terminat de scris, a abandonat toate titlurile academice si pozitiile distincte pe care le avea în societate, si a mers în Africa sa slujeasca ca doctor misionar. El citise pilda spusa de Domnul Isus despre „Lazar si bogatul nemilostiv” si aceasta i-a atins inima.

De multe ori cand pacientii se trezeau din anestezia de dupa operatie în micutul spital în care Schweitzer opera, îl auzeau pe doctor spunand: “Nu mai ai durere pentru ca Domnul Isus, mi-a spus sa vin si sa lucrez aici pe malul raului Ogowe, ca sa va ajut. Ce spuneti? Aceasta a fost dragoste fata de Dumnezeu, sau dragoste fata de aproapele? Nu se poate face o separare; pentru ca aceasta dragoste este una!”

Anonim