CUM AM FOST SALVATĂ

„Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, si n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani, decând vin si caut rod în smochinul acesta, si nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă si pământul degeaba?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l si anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, si am să-i pun gunoi la rădăcină.” Luca 13:6-8)

Mă aflam în camera mea în acea zi, si eram nedumerită. Să merg pe calea cea strâmtă sau să ascult de părinti si rude, că poate această pocăintă este o himeră? Aveam întrebări, îmi lipsea curajul să mă împotrivesc tuturor.
Aveam o Biblie primită cadou de la viitorul meu sot. Am deschis-o, cerându-i lui Dumnezeu un răspuns. Ochii mi-au căzut peste aceste versete. Cât de clar mi-a fost totul din acel moment. Cât de simplu mi-a vorbit Domnul meu preaiubit... Atunci se împlineau trei ani de când avusesem primele experiente cu biserica penticostală, atunci plânsesem pentru prima dată în ani si ani de zile, lacrimi de rusine, de căintă, acolo mă cercetase prima dată Dumnezeu. Si trecuseră 3 ani iar eu nu făcusem nimic. Nu dădusem curs rugămintii Tatălui, nu mă pocăisem, nu avusesem curajul. Îmi era groază de ce va zice lumea, de faptul că va trebui să port batic, de toate stigmatele pe care societatea urma să mi le aplice, de părerile colegilor si prietenilor mei.
Dar în acea zi am înteles că Domnul Isus intervenise pentru mine, pentru egoismul meu, si îsi rugase Tatăl să mai aibă răbdare cu mine. El a venit mereu, si mi-a bătut finut la usa sufletului, cu răbdare, cu gratie si iubire. Iar acel smochin pentru care S-a luptat a făcut rod într-o zi.
Mi-am înfruntat familia, iar cu multe lacrimi am păsit în apa botezului, spunând întregii lumi că Isus este Domnul inimii mele, El singur, si nu lumea. Am simtit că tot cerul se bucura în rând cu mine. De atunci nu m-am mai simtit niciodată singură, de atunci sunt purtată pe brate în necaz si multumesc mereu pentru binecuvântările care curg peste mine.
Plâng câteodată când mă gândesc cât necaz I-am pricinuit si cum Dumnezeu nu m-a tăiat ca pe un pom neroditor, ci dimpotrivă, m-a cercetat cu dragoste, a săpat putin câte putin în sufletul meu, până a ajuns la rădăcină. Ce Domn mare si minunat avem!

Anonim