mai 03, 2011

MUSCĂTURA DE NĂPÂRCĂ!

„Pavel strânsese o grămadă de mărăcini, si-i pusese pe foc; o năpârcă a iesit afară din pricina căldurii, si s-a lipit de mâna lui…Pavel a scuturat năpârca în foc, si n-a simtit nici un rău.” [Faptele Apostolilor 28:1-3]
 
Pavel era omul după inima lui Dumnezeu, omul care trăia cu inima curată înaintea Tatălui Ceresc si multi ochi erau îndreptati spre viata lui, spre felul cum Dumnezeu lucra prin el si la modul dedicat cu care Pavel il slujea pe Dumnezeu.
Pavel nu era preocupat cu viata lui, ci el era preocupat cu vestirea Evangheliei, de aceea pentru el nu conta ceea ce ar fi spus unul sau altul despre el, ci pentru el conta părerea Dumnezeului cel viu.
Astfel, ajuns în Malta, scăpat de moarte în călătoria lui pe mare, el le predică vestea bună a Domnului Isus si acestor băstinasi, aflati pe insula aceea, însă deodată, din mărăcinii aceia, apare o năpârcă, o viperă, care iese si-l muscă de mână pe Pavel.
Este scris în Proverbe că cel ce sparge pietre va fi rănit de ele si cred că si pentru Pavel era valabil cuvântul acesta, fiindcă el dorea să aprindă focul in acea grămadă de mărăcini, spiritual mă refer, iar satan sigur că a trimis o năpârcă, dorind să scape de Pavel, care-i strica planurile.
Nu citim despre Pavel ca l-ar fi durut muscătura aceea, sau că s-ar fi plâns de rana lasata pe mâna lui, si nici ca l-ar fi afectat cumva, sau că i-ar fi dat vreo importantă năpârcii aceleea... Nu, ci pur si simplu Pavel a ignorat năpârca aceea, ca si cum ea nici nu s-ar fi atins de el, si linistit a continuat să predice oamenilor aflati pe insula aceea.
Mă gândeam la ce-ar putea reprezenta năpârca în viata noastră... si cred că orice lucru care ar încerca să ne distragă atentia de la umblarea noastră cu Domnul Isus ar reprezenta veninul ucigător al unei năpârci, orice gând care ne robeste si ne-ar face să gândim rău împotriva fratelui nostru, ar putea fi o năpârcă trimisă de satan, fiindcă judecata semenului nostru aduce moarte spirituală in noi.
Apoi, satan, prin duhul de control si manipulare, îi învată pe oameni să strângă tot felul de informatii despre altii, ca să se simtă stăpâni pe situatiile gândite de ei, dorind să se facă voia lor si să împiedice să se facă voia Domnului, dar si aceasta înseamnă năpârcă.
De fapt spiritual năpârca înseamnă un om rău, perfid, care râde în fată, dar te urăste în spate si nu îti doreste binele, chiar că nu arată asa in relatiile cu noi, dar celor ce trăiesc cu toată inima pentru Dumnezeu, năpârca aceasta nu le poate face nimic rău, chiar că îi muscă, fiindcă Dumnezeu îi va apăra si pe ei de veninul acestei năpârci, exact asa cum l-a apărat pe Pavel.
Să învătăm să trăim ca si Pavel si indiferent ce năpârcă ne-ar musca, să o ignorăm, să nu-i dăm nicio satisfactie, să nu ne oprim din a lucra pentru Dumnezeu ci să ne continuăm lucrarea la care ne-a chemat Domnul Isus, stiind că Dumnezeu este in controlul oricărei situatii prin care trecem si ceea ce El a planificat pentru viata noastră, se va întâmpla oricum, indiferent de voia oamenilor.
Domnul nostru este capabil să anihileze veninul oricărei năpârci trimise de satan in viata noastră, si nicio năpârcă nu va izbuti in ceea ce face impotriva voii lui Dumnezeu, de aceea să fim mărturii vii, ca Împărătia lui Dumnezeu să fie lărgită si El este Credincios si Drept să se ocupe de toate nevoile noastre, in fiecare zi si să ne poarte de grijă.

Cristina