„Ba mai mult, ne bucurăm chiar si în necazurile noastre; căci stim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruintă în încercare, iar biruinta aceasta aduce nădejdea!” [Romani 5:3-4]
Trei trepte sunt mentionate în aceste versete: răbdarea, biruinta în încercare si nădejdea si mă gândesc acum la versetul din 1 Corinteni 13:13: „Acum dar rămân aceste trei: credinta, nădejdea si dragostea”, astfel întelegem că nădejdea este o virtute, este un dar ceresc, ea nu se obtine pur si simplu, ci pentru a ajunge la nădejde trebuie întâi să urcăm pe treapta răbdării, răbdând încercarea, apoi trebuie să avem biruintă asupra încercării, si abia apoi obtinem si nădejdea.
Ce este nădejdea? Nădejdea ese încrederea sau convingerea că ceea ce facem sau ceea ce ne dorim se va realiza; ea mai înseamnă sperantă, încredere în sprijinul sau în ajutorul cuiva si certitudinea că răspunsul asteptat va fi favorabil.
Nădejdea este un sentiment trainic, temeinic, statornic, este o încredere neclintită că lucrurile imposibile vor deveni posibile si ea îti dă puterea de a astepta împlinirea făgăduintelor. Însă, pentru a ajunge pe treapta nădejdiei, este nevoie de o unealtă a lui Dumnezeu, numită necaz.
Cine nu acceptă că necazul este unealta folosită de Dumnezeu, pentru a ne dărui nădejdea, nu va putea niciodată multumi pentru încercările prin care va trece si se va agita, va plânge, va murmura si va cârti, neavând pace in inimă si Dumnezeu nu va putea să-l urce pe treapta aceasta.
Omul care nu acceptă că prin necaz învătăm răbdarea, totdeauna va fi deznădăjduit, îndoielnic si nestatornic, fiindcă nu va accepta voia Lui Dumnezeu in viata lui. E adevărat că orice necaz pare o pricina de întristare la început, însă copiii lui Dumnezeu cer ajutorul Domnului Isus, constienti fiind că din orice rău Dumnezeu va scoate un bine, El fiind in controlul vietilor lor.
Cristina
Postări
