„Pazeste de asemenea pe robul tau de mandrie, ca sa nu stapaneasca ea peste mine! Atunci voi fi fara prihana, nevinovat de pacate mari.“ [Psalm 19:13]
Dupa un an si ceva in care am coborat tot mai adanc in “valea mea”, in “iadul meu”, observ ca Dumnezeu incepe sa ma binecuvanteze in fel si chip, in modul cel mai vizibil. Poate treci si tu prin asa ceva si stii despre ce vorbesc. Dupa ce vreme indelungata ti se spune ca nu esti bun de nimic si esti respins pe toate planurile, dintr-odata esti apreciat, laudat, scos in evidenta de sefi, de oameni pe care nu-i cunosti, prietenii si partenerul de viata se poarta extraordinar cu tine. Esti naucit... Nu stii ce s-a intamplat. Eu cel putin, habar n-am ce i-a apucat pe toti. E drept, spun “Multumesc, Doamne!”.
Imi place sa fiu apreciata si mangaiata. Doar ca incep sa simt o veche prietena apropiindu-se zambitoare: Mandria. Acum sunt coplesita de laude si aprecieri, dar sunt un ghem de crispare. Stiu ca nu sunt meritele mele. Am inceput sa ma rog impreuna cu David: “Pazeste-ma de mandrie, Doamne!”. E atat de usor sa-i cazi in plasa. Si e „pacatul favorit al diavolului“ ca sa citez o replica a lui Al Pacino, dintr-un film mai vechi.
Pazeste-te de mandrie, pentru a nu murdari tot ce faci pentru el cu petele ei, pentru a nu-L inlocui pe Dumnezeu cu ego-ul tau, pentru a nu starni pana la urma mania Lui. Sa ne pazim de mandrie si sa-L laudam pe Dumnezeu!
Daniela
Postări
