"Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă esti Tu, porunceste-mi să vin la Tine pe ape.” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie si a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; si, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat si i-a zis: „Putin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:28-31)
Mai trebuia destul timp până ce Petru urma să ajungă la credinta adevărată. Si, la fel cu el, si noi am dori să fim parte din lucrările neobisnuite ale Mântuitorului. Numai că, înainte de a dori să umblăm pe ape, ar trebui, vorba unui cântec, să învătăm corect umblarea pe pământ! „Lepădati, dar, orice răutate, orice viclesug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă si de clevetire; si, ca niste prunci născuti de curând, să doriti laptele duhovnicesc si curat, pentru ca prin el să cresteti spre mântuire, dacă ati gustat în adevăr ce bun este Domnul. Apropiati-vă de El, Piatra vie lepădată de oameni, dar aleasă si scumpă înaintea lui Dumnezeu. Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca să fiti o casă duhovnicească, o preotie sfântă si să aduceti jertfe duhovnicesti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1 Petru 2:1-5)
Teoretic pare usor de împlinit ceea ce spune Petru. Teoretic, fiindcă practic... Ne încurcă mai ales acel „orice”... Avem de foarte multe ori impresia că dacă învelim în cuvinte frumoase atitudinea noastră fată de ceilalti am rezolvat problema, uitând că Domnul nu se uită niciodată la buzele noastre, ci la inima care trimite acolo cuvinte... Si, „perseverând” în această auto-înselare, credem că suntem „ziditi”...
Poate ar trebui să ne mai gândim din când în când că „zidirea” noastră de acest fel are mai degrabă „aerul” zidirii la un popor care a născut legenda mesterului Manole, în care orice sacrificare a altuia e justificată în vederea păstrării propriei imagini!
Anonim
Postări
