"Am fost rastignit impreuna cu Cristos si traiesc … dar nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine. Si viata pe care o traiesc acum in trup, o traiesc prin credinta in Fiul lui Dumnezeu Care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine.” [Galateni 2:20]
De curand am redescoperit o poezie din anii 50, scrisa in inchisoarea de la Aiud. “O Isuse imparate,/ Iarta greseli si pacate./ Vin de-nchizi usor/ Ranile ce dor, /Visul ni-l descuie./ Noi Te-om astepta, /Căci pe crucea Ta/ Stam batuti în cuie.” Cantata de Tudor Gheorghe, poezia m-a socat si zguduit bine.
Sunt tot pe cruce sau traiesc cu Cristos? Pe cruce trebuie sa ramana firea mea. Am ramas blocata in inceputul credintei, bebelus spiritual sau am inceput sa traiesc prin Cristos, sa cresc prin credinta in “Fiul Care m-a iubit si s-a dat pe Sine Insusi pentru mine”? Ii ajut pe noii convertiti sa creasca sau ii tin blocati in regrete pentru ce au facut cand erau fara Cristos? Ii las pe oameni sa invete sa rada si sa vorbeasca cu Dumnezeu sau le aplic periodic palme pentru a le vedea din nou lacrimile, pentru ca e mai bine sa planga decat sa rada? Ii las sau invat sa viseze sau le distrug si blochez visele? Am curaj sa visez in mijlocul adunarii si al fratilor sau imi blochez mie insami visele date de Dumnezeu?
Domnul si Mantuitorul nostru ne cheama la viata, cu tot ce inseamna ea, de la disciplina si munca la bucurie, dragoste si multumire, la necaz si incercari, la biruinta si esecuri. Iar unei vieti atat de complexe si de complicate ii putem face fata doar cand Il lasam pe Cristos sa traiasca in noi prin credinta. Si nu orice fel de credinta, ci credinta in Fiul lui Dumnezeu Care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru noi.
Daniela
Postări
